S-a făcut atât de târziupeste lume,
atât de târziu
că orele se pot îmbrăţişa,
atât de strâns
încât se crapă viitorul
şi urlă atât de tare
că „noi” nu suntem în el...
Şi noi ne privim atât de strâmb
încât pleoapa mea
îţi sărută din greşeală
mâna stângă,
atât de apăsat
până îţi înfloresc psalmi
printre degete...
Pe sub tălpi mi se scurge,
atât de lin, iubirea.
Şi tu îmi şopteşti
atât de încet,
„Păşeşte liberă,
fii fericită”,
atât de încet
să n-audă nici Dumnezeu.
În cer se deschid ferestrele
atât de larg,
că lumea toată încape prin ele,
şi noi, atât de singuri,
ne zâmbim atât de gol
de la singura fereastră
care n-a mai apucat
să se deschidă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu