Pe vârful acului
cu care imi coşi respiraţia
de veşnicie,
dansează mii de îngeri;
galbenul lor moale
mi se sparge pe umeri;
şi ma umplu de soare.
Tu, Doamne, ştii când să taci
şi cât de lent să împingi
acele ceasornicului;
cât de aproape să ţii Harul
de mine.
Nu-Ţi mai cer nimic.
Decât să-mi iscăleşti,
mărunt,
numele în Carte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu