[Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi.]Miroase a capăt de potecă...
Acest drum scurt,
dar presărat la tot pasul cu maci
şi flori de soare...
Această bucată de pământ
îşi scutură acum ultima floare...
Mă strigă un alt început
Şi recunosc glasul -
Mi-ai mai scris cu el încă o mie de poveşti
Nereuşite...
Un strop diafan
De apă, amestecată cu zori
Îşi face loc pe sub învelitoarea ochilor...
În scurta-i călătorie spre nimic
Îmi lasă o urmă pe obrazul drept...
Şi-n pata asta umedă
Îţi pui degetul şi scrii...
Şi-n mângâierea-Ţi, Isuse
Îmi plămădeşti inima
Din nou.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu