Am vazut de toate. Am gustat din toate. Gust amar, gust dulce, lumină şi întuneric. Te-am pierdut de mii de ori şi m-ai găsit de-un infinit. Rătăcesc de când mă ştiu. Mă lepăd de toate şi-apoi îmi umplu desaga cu alte comori lumeşti. Mi le fură hoţii şi le mâncă moliile, iar eu dau cu pumnii-n Cuvânt. Unde mi-e dragostea dintâi? Să fie zilele din urmă? Să fim oare înainte de sfârsit c-un singur pas? Şi-ncotro s-o apuc? De unde ştiu că făcându-l înspre Tine n-am să mă prăbueşc într-un abis fără final?Te strig de la poalele muntelui: "Ridică-mi aripile şi aşează-mi-le din nou lângă umeri, să mă înalţ spre vârful din care m-am rostogolit ca-ntr-un vis!" De aici nu-Ţi pot vedea decât poala hainei, şi albul ei îmi arde privirea. Cine a aşezat atâta întunecime între cer şi pământ?
Îmi strâng armura, şi mâinile mi se încleştează pe scut; cu coiful mânturii într-o parte şi râvna Evangheliei, mă avânt pe cărarea 'ceasta pe care au rămas urmele paşilor lui Dumnezeu.
Ajută-mi, Doamne, să sar in hăul dintre noi, şi prinde-mă...sau lasă-mă sa mor lângă tălpile Tale...Voi fi murind frumos...
trist,dar frumos
RăspundețiȘtergere